Vezi Toate Creatiile
Ultimele Creatii pe artCrew

fara titlu...

Sunt asezata intr-un spatiu ciudat,
Necunoscand plinatatea trairii,
Sedata palpez un lucru uitat
Puritatea iubirii.

Intunericul si-a gasit un situs enorm,
Iar eu orbeste privesc indarat,
Cautand clipa metamorfozei in neom,
Capat lacat!

Trezita de trosnetul rece al luminii,
Realizez descumpanirea crunta,
Solitara sorb decibelul surd al gurii,
Dar lumea-i muta...

Incerc o lenta inotare,
Spre al ratiunii Sfant lacas,
Sperand grav la o dulce salvare,
De brav urmas...

  • 0.00 din 5

de hazard

Poezii > Psihologica

Batalia Pamantului:Domina ...

I.
Eram in data de 23 martie anul 3010.In urma cu 5 ani William Irwin,cel care se dovedise a fi cel ales de Piatra sfanta a Runnei pentru a conduce Pamantul spre izbavire,incheiase-alaturi de multe alte rase ale galaxiilor suprimate de puterea lorzilor-Carta de Pace cu acest neam asupritor care era cel lord.Carta survenise in urma unui razboi nimicitor care durase 5 ani,dar care ingenunchiase pe lorzi asa cum nu credeam ca se va intampla vreodata.Nenumarate dintre rasele universului au luptat impotriva celor ce le-au torturat pentru secole la rand,cei care le-au schimbat vietile intr-un mod atat de radical incat nu isi mai puteau aminti cum fusesera inainte ca tot raul sa se dezlantuie asupra lor.Neptunieni,saturnieni,ilirieni sau martieni,toti au contribuit cu tot ce au putut pentru ca la final lorzii sa fie judecati si condamnati pentru crimele lor,pentru ca toata puterea si influenta,bogatia de care se bucurau prin prisma sangelui nevinovat varsat fara mila,toate sa le fie luate,iar lorzii sa ramana doar in amintirile multora si in cartile de istorie.
In 5 ani cat a durat Razboiul Popoarelor-cum politicienii si istoricii vremurilor l-au denumit-rasa lorda a disparut sub rafalele natiunilor ce s-au unit impotriva lor,au fost exterminati,totul sub conducerea unanima a lui William Irwin-unul dintre membrii Rezistentei pamantesti-si cea care i-a devenit mai apoi sotie,Raegan Bramss-nascuta ca gardian al Pietrei Runnei.
Drumul lor a fost asiduu si de multe ori ei au crezut ca nu vor ajunge sa vada lumina unei noi zile,dar,protejati de Runna prin puterea pietrei,cei doi au izbavit,iar acum Pamantul redevenea acel loc pasnic si frumos care fusese candva.Planeta isi capata,sub organizarea instaurata de William Irwin,acea familiaritate care ii fusese furata odata cu ascensiunea lorda.Cele 5 mari orase:Trevon,Mali,Keshnaw,Zest si Bessena fusesera desfiintate,iar cele 5 continente au fost incet,dar sigur,repuse pe picioare.Acum oamenii putea spune cu mandrie ca fac parte din Marea Britanie sau Turcia,din India sau Australia,fara sa se teama ca lorzii si sferele lor de influenta vor monopoliza totul din nou.
Si toti puteau petrece diferitele ocazii festive fara a trebui sa lupte cu sentimentul vinovatiei,cu teama si cu lipsa mijloacelor de trai.
Iar eu,Scarlett Ortega,ma bucuram de asta acum,ceva mai mult ca de obicei.Era ziua mea de nastere,implineam 25 de ani.Sora mea,Elisa,invitase o multimea infricosatoare de oameni pe care nu ii cunosteam,in pofida faptului ca ii spusesem si,oricum,ea stia,cat de mult urasc surprizele si mai ales acelea care implicau multa pregatire,mult efort si multi invitati.
Asa ca acum,plimbandu-ma prin incaperea uriasa,o sala intreaga de petreceri,inchiriata de Elisa cu nu stiu care bani,intr-un hotel de lux din Londra,priveam pe toti aceia care imi erau nimic mai mult si nimic mai putin decat niste straini.Vanturand sampania din cupa de cristal,imbracata in rochia mea favorita-o rochie albastru-marin cu maneci largi si decolteu taiat in V,lunga pana deasupra genunchilor-cautam din priviri pe cineva care sa imi para macar cunoscut.
Stiam ca toate astea se datorau faptului ca in sfarsit terminam Academia Kroess si urma sa fiu detasata pe o nava militara,Dumnezeu stie unde.Elisa si cu mine avusesem mereu o legatura frumoasa si puternica si stiam ca ea vroia ca ultima mea aniversare alaturi de ea sa fie cel putin memorabila.Stiam ca daca nu gaseam pe cineva apropiat,aniversarea celor 25 de ani va fi orice,dar numai memorabila nu.
-Scarlett,ce faci aici?Invitatii te asteapta...,ma surprinse Elisa,prinzandu-ma de mana.
-Elisa,care invitati?!Pun pariu ca cel putin jumatate din ei habar nu au de ce se afla aici...,spun eu incercand sa nu par prea critica.
-Glumesti,nu?,facu Elisa suparata,dupa cum ma asteptam.Am vrut ca ultima aniversare a ta pe Pamant sa fie una cu mult fast si...tu...e ca si cum mi-ai spune ca m-am straduit degeaba,Scarlett!
Desigur,imediat mi-a parut rau ca am deschis subiectul.Stiam ca Elisa tinea nespus la mine si ca,mai presus de toate,ii era teama ca nu vom mai avea o alta sansa de a ne vedea si ca tot ce facuse nu fusese inca destul de bun.I-am zambit si am incercat sa ii spun ca totul va fi bine,desi puteam vedea cu usurinta cat de ingrijorata era de fapt.
In urma cu 2 ani,fratele nostru,James,absolvent al aceleiasi renumite academii militare ca si mine,a murit intr-o misiune secreta pe nava Nyx.Nu numai ca Pamantul a pierdut o nava in care investise o suma exorbitanta,dar si un echipaj de milioane.S-a spus ca a fost o nisa,ca unul dintre cele 4 motoare ale navei a explodat in hiperspatiu.Parintii mei,impreuna cu Elisa au fost de-a dreptul devastati si si-au promis ca niciun membru al familiei lor nu va mai pleca dintre ei atat de devreme.Ravasirea lor sufleteasca a fost adancita de faptul ca autoritatile ne-au negat pur si simplu orice informatie clara.Nu stiam decat ca fratele meu,un tanar in varsta de 27 de ani,in floarea varstei,a ramas ratacitor in hiperspatiu,alaturi de alti 120 de nefericiti.Ziua mortii lor a fost decretata zi de doliu national:12 decembrie.
Stiam,deci,ce gandea sora mea,ce gandea mama,ce gandea si tata.Inca unul dintre fratii,respectiv copiii lor pleca de langa ei pentru,foarte posibil,a nu se mai intoarce.Incercau sa para cu totii fericiti si mandrii de mine.Nimeni nu spunea ca nu erau asa,dar tristetea era acolo,mereu vie.Academia Kroess pregatea tinerii doritori pentru o viata plina de riscuri,o viata militara,o viata care,aveam eu sa inteleg mai incolo,nu mai era a lor odata intrati pe poarta cea mare a Academiei.Eram invatati cum sa luptam,sa ne aparam viata si sa aparam si viata camarazilor nostri raniti,toate in acelasi timp.De la lupte corp la corp si manuirea oricarui tip de arma,indiferent de categoria ei,pana la lupte de guerila si pilotaj aerian militar,toate ne erau predate pas cu pas,pe toate le invatam si numai cei mai buni,cei care excelau de-a dreptul aveau ocazia sa incheie cu brio.
In fine,revenind la aniversarea celor 25 de ani ai mei.Pentru a nu ii cauza surorii mele prea mari si multe neplaceri,am decis sa o urmez tacuta spre centrul salii unde se presupunea ca voi tine un toast.Habar nu aveam ce trebuia sa spun,nici macar ce vroiam,de fapt,sa spun.
Am mers in mijlocul multimii care in scurta vreme s-a intors aproape in intregime inspre mine.Am simtit cum furnicaturi mici si subtile mi se strecurau pe sirea spinarii.Am zambit,ca o gazda devotata,apoi mi-am privit familia.Trebuia,prin urmare sa le vorbesc lor,avand in vedere ca ei erau mai singurii pe care ii stiam din toata incaperea aceea arhiplina.
-Ei bine...,incep eu cu glas tremurat,va multumesc pentru prezenta!Tuturor!25 de ani,huh...?Am invatat atatea in toti acesti 25 de ani...am invatat ca lucrurile pot fi triste si dezamagitoare,dar si frumoase si fericite,ca sunt suisuri si coborasuri care te demoralizeaza,dar,ca mereu cei apropiati,cei la care tii si care tin la tine vor fi acolo,la dreapta ta.Trebuie doar sa intorci putin capul si vei vedea.25 de ani inseamna multa,multa dragoste si intelegere.Asa ca va multumesc din inima pentru ca niciodata nu ati renuntat la mine;niciodata nu voi renunta la voi!
Imediat dupa ce am ridicat paharul mama si Elisa m-au imbratisat si am simtit cum toata dragostea si iubirea lor de mama si de sora se canalizau pe acele cateva secunde.Apoi,tata m-a privit mandru si m-a sarutat pe frunte.Intr-un fel,aveam impresia ca e ceva premergator unei despartiri,dar am incercat sa imi alung aceste ganduri cand pe dupa o cortina mare,ce se intindea tocmai din tavan,lunga si vaporoasa pana in podeaua de marmura ciocolatie,iesi o doamna care impingea un tort cu 5 etaje,alb si foarte rafinat,de un bun gust discret.Desigur ca era fondant si ciocolata alba cu budina de visine.Trebuia sa fie asa,orice prajitura a mamei pentru mine era asa.Innebunisem intreaga clasa la Academie cu prajiturile mamei,ba chiar cativa dintre baieti au cerut reteta pentru mamele lor.Nu ma asteptam la nimic mai putin acum,chiar daca era un tort facut la comanda.
Seara s-a incheiat foarte placut cu un foc de artificii,in fata caruia eu ma simteam mica,la fel ca in copilarie.Parca nici stelel nu sclipeau atat de frumos precum acele globuri de lumina.
II.
Peste doua saptamani am fost anuntata ca voi trebui ca pe data de 10 mai sa fiu pregatita cu bagajele pe aeroportul militar din Londra,infiintat de curand:John Cartier.Acum eram in 9 si ultimele pregatiri ma trezisera de dimineata.Stiam ca aveam tot ce imi trebuia pus deja in valiza si rucsac.Nu erau multe,erau exact ceea ce aveam nevoie.O masina a armatei trebuia sa ma ia de acasa la ora 9.
-Chiar trebuie sa pleci?,ma intreba posaca dar realista Elisa,in timp ce se pregatea sa plece la locul de munca.
-Mi-e teama ca nu prea am de ales,Elisa...,ii raspund eu imbracand fusta cea neagra a costumului din doua piese.
Elisa tacu si ma privi pierduta.Stiam ca se gandea la ce era mai rau.Amintirea mortii tulburatoare a lui James avea sa ne bantuie mereu,ca pe niste suflete ratacitoare.Priveam ochii ei albastrii care erau scaldati intr-o mare de suferinta.
-Elisa,stii ca am sa ma intorc,da?Stii asta,asa e?,o intreb eu incercand sa o asigur ca nimic nu mi se va intampla.E o simpla misiune de recunoastere in sistemul Nova Calyia.
-Si,interveni tata,care tocmai intrase pe usa,surprinzand conversatia,de ce au nevoie de tine?Ce informatii le poti da tu?
-Tata,sunt soldat,sunt locotenent investit de o academie care isi pregateste elevii cu cel mai mare simt de raspundere,lupt si daca pot,aduc si informatii.Stiti cu totii foarte bine ce treaba am eu,ce trebuie sa fac.Nu va mai incapatanati sa imi faceti situatia si mai grea decat este deja...,i-am spus tatei sincer,simtind cu parca o bucata din mine se rupe.
Tata stia ca se poarta copilareste,desi nu sunt sigura ca il puteam invinovati,caci as fi fost nebuna de-a dreptul sa nu inteleg ceea ce imi spunea.Adevarul era ca si mie mi se pare putin ciudat faptul ca armata avea nevoie de o nava atat de mare si de performanta,precum Phoenix,pentru o simpla misiune de recunoastere intr-un sistem pe care il cunosteam destul de bine.
Totusi,am tras manerul valizei si mi-am asezat bareta rucsacului pe umarul stang,l-am imbratisat pe tata si i-am mai suras odata surorii mele.
-Scarlett,au venit!,intra mama cu ochii umeziti de lacrimi.
-Mama...,fac eu induiosata dand drumul rucsacului.
-E ca si cum l-as vedea din nou pe James plecand,imi spuse mama abtinandu-si lacrimile.
-Mama,va fi bine,voi fi bine!Stiu ce fac,te rog,linisteste-te!,ii spun eu privind-o in ochii ei mari si albastri,pe care James si Elisa ii mostenisera complet.
-Imi promiti?,ma intreba mama cu glasul frant.Imi promiti ca vei avea grija de tine?
I-am zambit linistitor si i-am promis,desi,aveam banuiala ca nu treabuia sa fi facut asta.Aveam sa aflu mai incolo ca banuiala mea era intemeiata,caci nici misiunea de recunoastere nu era doar atat.
Am iesit in strada,de unde masina blindata a armatei ma astepta de cateva minute.Cand portiera din spate s-a deschis,l-am vazut pe gen.Kreuk,cel care imi fusese si didact inapoi la Academie.Am stiut atunci ca totul era mai mult decat am crezut,dar,am incercat sa ascund asta din ochii sau de pe chipul meu,caci parintii mei si Elisa aveau sa vada imediat ca ceva nu e in regula.Am indraznit pentru cateva secunde sa ma intreb cat de rau putea sa fie?Apoi,cu gandul la James,am incercat din rasputeri sa imi alung acea idee.
Le-am facut cu mana alor mei in timp ce masina se indeparta,apoi,odata ce masina s-a inaltat in aer m-am intors catre gen.Kreuk,care parea destul de incordat:
-Mai mult decat mi s-a spus,corect,dle?,intreb eu ca o formalitate,caci deja eram sigura de cum stateau lucrurile.
-Imi pare rau,Ortega,astea sunt ordinele,imi raspunse gen.simplu si amagitor.
-Inteleg,dau eu din cap ca o confirmare.Cat timp?
-Nu se stie,locotenent.Nu se stie...
Era totul atat de ambiguu,atat de in ceata.Tocmai imi asigurasem prosteste familia ca nimic nu se va intampla,iar acum,insusi gen.Kreuk era nesigur de asta.Parea o situatie de gravitate foarte ridicata,daca nu chiar maxima si am simtit ca nu puteam sa stau asa,in totala oblivienta.
-Dle,incerc eu vrand sa par destul de solicitanta,de ce Phoenix?E una dintre cele mai bune nave ale flotei si mi-e greu sa cred ca ea este trimisa intr-o simpla misiune de recunoastere asa cum scria pe ordin,adaug eu,vazand ca gen.se face ca nu ma aude.
-Asculta,lt.,se intoarse grav gen.Kreuk inspre mine,ai sa afli raspunsurile intrebarilor tale odata ce vom ajunge.Nu sunt in masura si nici autorizat pentru a iti da mai multe informatii,ai inteles?
-Inteles,dle,raspund eu cu jumatate de gura,incercand sa sun protocolara.Nu mi-ati spus totusi unde mergem,ii aduc eu la cunostinta,sperand ca totusi voi mai primi ceva in plus,care sa ma ajute sa imi formez o idee.
-Sediul Academiei Kroess,iar asta este tot ce vei afla din gura mea!,imi fagadui strasnic gen.
Am tacut si,pentru a imi linisti intr-un fel sau altul oceanul acela agitat de ganduri,am privit pe fereastra autovehiculului care acum trecea prin padurea ce despartea restul orasului de campia intinsa pe care era asezata Academia Kroess.

  • 0.00 din 5

de orangetongue

Proza > Fictiune

Regasire

Gandul si vocea mi-alunga si plansul,
Luna cercand si ea sa-mpleteasca surasul
Prin umbre si vai si ele secate de ura,
Ce vor sa spuna cat e viata de dura.

Si iata si cea din urma suflare
A noptii corb ce inca ma doare,
Dorind sa mai guste a lacrimei amar
Cu gesturi ce arata ca totul e-n zadar.

Caci iata-ti pasul de gratie plin
Si zambet pictat pe obrazul tau fin,
Cu bratele tale ce mreje imi sunt
Iubirea trezind din somnul cel crunt.

  • 0.00 din 5

de krysnyk

Poezii > Romantica

Reg?sire


  • 0.00 din 5

de krysnyk

Poezii > Romantica

Parol! pentru nimic

Zvâcniri puternice în sânge

Caută dorințe să culeagă

Culori și forme să se șteargă

Și pasul meu, să-nceapă a fuge

Căci de stagnare eu tresalt

Cum orice ață taie mușchi,

Cum orice gând se vrea normal

Creația în supă plânge!

Să se sară, dar cu rost

Orice pumn să fie dat

Când vânătaia ți-o ating

Să simt că m-ai iluminat.

De da și nu ne-nstrăinăm

Rânjim, în loc să doar privim

Politicoși, în loc de noi

Nouți, năuci vreți toți să fim!

Nu mai e timp de se jucat,

Căci tot s-a dat pentru muncit.

Orice cuvânt, din dicționar,

Cu mercurial e înrudit.

Parol! chiar și pentru un vid

Cheliile ni le-arătăm,

Și aplaudăm pentru petrol

În farfurie? Îl mâncăm!

(Stigmate-n câmp toți să scuipăm)

Adept te faci, și nu te naști

Din mizerabili, de când pământul

Nu mai e râu ca să te scalzi,

Cu ciuda ta-i-ucis cuvântul!

  • 5.00 din 5

de Suficientdemare

Poezii > Experimentala

Pierdut in spatiu si in t ...

PIERDUT IN SPATIU SI IN TIMP

PIERDUT IN SPATIU SI IN TIMP
RATACESC PE CULMILE MUNTILOR
MA-NSPAIMANTA CERUL DE ARGINT
SI ALBUL MURDAR AL CULMILOR

RATACESC DE-O ZI.
PARC-A TRECUT O LUNA.
SI MI-AS DORI SA NU MAI FI
LUMINA REA.LUMINA BUNA

CU FIECARE SECUNDA CE TRECE
CU FIECARE MINUT EFEMER
MA SIMT DIN CE IN CE MAI RECE
SI DOAR...IERTARE CER.IERTARE CER.

LA UMBRA-MI OBOSITA
SE ODIHNESC PASI MEI
PANA SI EA E-NFRICOSATA
DE MARIMEA SI CULOAREA EI

SINGURATATEA MA OMOARA
TOT CE MA-NCONJOARA MOARE
SI TOTUSI UN GLAS IMI STRIGA
SA MAI RABD SI SA FIU TARE

NE MAI DESPARTE DOAR UN CEAS
SAU MAI PUTIN.SAU POATE...
FOARTE PUTIN A MAI RAMAS
SI DEJA.S-A FACUT NOAPTE.

MAI AM UN SINGUR CUVANT
SI-ACELA ESTE
MOARTE.


  • 4.50 din 5

de ciculad

Poezii > Horror & Macabra